Ana-Maria Nicoleta Mitrofan

Al patrulea buchet de crini...

Am iubit soarele, picurii de ploaie
Ce îmi mângâiau faţa în timpul jocului meu creator.
Iubit-am să râd, s-alerg, să ajung în pat târziu după ce îmi spunea mama
M-am îndrăgostit de Ioana, de la grădiniţă, din grupa mea.
Avea bucle galbene, moi, atât de fine, şi mirosea frumos, frumos,
M-am jucat cu ea de-a v-aţi ascunselea
Şi după grădi am mers acasă împreună.
Într-o zi am iubit-o pe Maria, cu pielea ei tuciurie şi lucioasă,
În alta nu mi-a mai plăcut, blondul îmi părea mai frumos.
La şcoală am cunoscut-o pe Andreea.
Era bună la mate şi îmi plăcea cum pronunţă la Engleză,
Parcă era o actriţă din serialul favorit.
După asta am căutat frumuseţi exotice şi dimensiuni de fotomodel.
Să fie suplă, să aibă sex-appeal, să întoarcă privirile liceenilor.
Nu conta că aveam bacul, o ieşire în oraş cu Simona nu strica
În fond, iubirea relaxează, fizic şi mental deopotrivă,
M-am destins în compania ei şi am luat-o de la capăt.
În facultate n-am mai căutat frumuseţi exotice, parcă m-am plictisit
Sau, pentru câteva minute, mă credeam mai matur,
Dar mi-a trecut repede şi am pornit din nou la maraton.
Iubirea-mi ce-a urmat era de prin Maroc, o chema Yvonne
Dar trecut-a şi asta cum trec toate:
Licenţă, fete, dizertaţie, serviciu, femei şi paturi
Cam asta am gândit, asta a fost viaţa mea, am alergat între una şi alta.
Pierdut printre aşternuturi uneori, mi-am găsit într-un sfârşit drumul.
Păşesc pe el de 25 de ani, mai ocolesc câteodată
Mai dau în lături, de, aşa e mai palpitant, deşi un pic cam riscant la vârsta mea,
Dar ea nu vede sau se face că nu vede şi doar iartă
Vă zic eu, e fenomenală femeia asta,
A învăţat să ierte foarte multe în 25 de ani.
Mă iartă că, nici acum, la 60 de ani, nu am învăţat să las pantofii la uşă,
Că nu îi aduc flori decât de vreo trei ori pe an
Şi când le aleg nu ţin întotdeauna cont de preţ, culoare sau buchet.
Că nu ţin minte detalii precum când, unde şi cum ne-am întâlnit
Sincer să fiu ţin minte mai multe decât vreau să admit,
Dar îmi place să o tachinez şi mă iartă şi pentru asta
Spală, calcă în urma mea şi lustruieşte fiecare locuşor pe care eu îl calc...
Dacă face ea toate astea din iubire, înseamnă, fraţilor, că sunt tare iubit...
Mă mai şi ceartă şi dojeneşte din când în când, dar seara, în pat,
Îmi aduce mereu ceaiul şi pastila şi se urcă timid
Şi ea lângă mine ca în prima noastră noapte împreună.
În fiecare dimineaţă, cu prezenţa ei acolo, nu uită să-mi aducă aminte că mă iubeşte.
Off, de 25 de ani mă iubeşte. Când au trecut, Doamne, anii aştia?
O mângâiere uşoară a unui chip candid, trecut prin viaţă,
Pasiune, paturi, cearşafuri, jocuri, toate acum sunt ascunse într-o mângâiere
O strângere de mână şi un sărut suav pe frunte.
Femeia asta îmi aduce aminte de cât de bătrân sunt
Cu ridurile ei, cu şoldurile pline. Cât de diferită e de cea de acum 30 de ani.
Mă uit, o ating, are pielea moale, nu, nu pot da timpul înapoi
Şi nici nu vreau, o iubesc şi acum…calm, suav, liniştit
Fără fiori de niciun fel, fără palpitaţii, dar cine mai are nevoie?
Oricum iau pastile pentru inima asta, a iubit prea mult la viaţa ei...
Acum face pe nebuna şi cere pastile pentru a funcţiona cum trebuie.
Ce să mai zic? Eu mai mârâi din când în când, uneori mă şi răstesc, trântesc uşa
Dar nu ştiu cum se face că atunci când nu-s acasă,
Oriunde, în orice palat sau vilă aş hoinări, lângă ea simt nevoia din nou a mă trezi
E caldă, mă face să mă simt bărbat şi acum, când de-abia îmi duc picioarele prin parc,
Încercând zadarnic să ţin pasul cu-n nepoţel încăpăţânat.
Îmi dau singur seama că nu mai am forţa ce-o aveam, eram tânăr, brunet, şi-nalt
Acum de-abia desfac un tub de pastile, cine mai ştie ce culoare mai are părul meu
Sau cât mai am, de spate-s adus binişor, dar să nu-i spuneţi asta, vă implor!
Să n-o dezamăgiţi, ea încă vede lângă ea un bărbat puternic şi nu uită să-l adore.
V-am zis eu, femeia asta se face că nu vede, ba chiar că nici n-aude cum sforăi,
Femeia asta-i minunată, dar nu îi spuneţi nici asta...
Anul ăsta, până nu-i prea târziu pentru un moş care-a iubit prea mult, dar încă nu destul,
Promit că îi spun eu toate astea... cu un al patrulea buchet de crini.